0 Sega Actorul Namaste 0

A renuntat la o cariera in publicitate pentru o calatorie initiatica in India. Interviu cu Sega, autorul “Namaste”

Sega (pe numele sau adevarat Octavian Segarceanu) traia acum 5 ani visul romanesc postdecembrist: avea o cariera in ascensiune intr-un domeniu bine platit (publicitate), un Jeep, un apartament si, in general, un trai confortabil. Mai avea, de asemenea, un gol launtric, un inceput de depresie si o lipsa acuta de sens.
Aceasta este premisa calatoriei spirituale pe care Sega a intreprins-o in 2008 in India si, apoi, a cartii-jurnal care a reiesit din acest periplu exotic.

O sa va spun din capul locului ca, dupa vreo 50 de pagini “Namaste”, romanul de aventuri spirituale in India, m-a dezamagit.

Stiam despre ashram-uri ca sunt echivalentul hindus al schiturior sau al manastirilor ortodoxe. Ca sunt locuri izolate, unde pelerinajul sta sub semnul unui regim cvasi-militar. Culcare si trezire la ore fixe, multa munca fizica si foarte multa meditatie. In mod cert nu genul de loc in care mergi sa te relaxezi.

Ei bine, ashram-ul lui Osho din Pune, unde ajunge protagonistul din “Namaste”, este fix opusul acestei definitii.

Numit, poate nu intamplator, Osho International Meditation Resort, ashram-ul isi intampina oaspetii cu o cascada artificiala in curte, pauni care se plimba nestingheriti printre trecatori, piscina, sauna, discoteca, Internet Café, restaurant, spalatorie si o sala de intalniri cu ecrane de proiectie si sisteme de lumini.
O imagine cam indepartata de aceea a unui schit, nu-i asa?

Ma bucur insa ca nu m-am ghidat dupa primul impuls si nu am abadonat cartea, pentru ca, desi dezamagitor la capitolul setup, romanul se salveaza prin umorul si autoironia reconfortanta a autorului.

Insa marele merit al cartii este sinceritatea cu care naratorul isi prezinta cele mai intime temeri si slabiciuni. Asa am ajuns sa ma identific cu Sega cel zbuciumat in multe dintre scenele cartii, fara sa fi pus in viata mea piciorul in India sau intr-un ashram. Si poate asa se explica succesul comercial al cartii, situat pe locul patru in topul vanzarilor editurii Humanitas la Bookfest.

Daca cumparati romanul cu speranta de a citi un “tratat de spiritualitate” sau de a avea o epifanie, va sfatuiesc sa investiti contravaloarea cartii intr-o cutie cu ceai masala, pe care Sega il lauda pe tot parcursul cartii si care, recunosc, este delicios.

Daca vreti insa sa cititi un jurnal intim si foarte bine scris, despre o aventura atat geografica, cat mai ales spiritual, in care riscati sa va recunoasteti spaimele si sperantele, intrati in cea mai apropiata librarie si cautati “Namaste”.

Veti trece, alaturi de Sega, de la agonie la extaz, veti cunoaste personaje pitoresti, veti citi mici bijuterii de intelepciune hindusa, veti fi martorii unor ritualuri cel putin bizare si veti sfarsi fascinate de femeile asiatice, la fel ca protagonistul cartii.

Si, daca sunteti cu adevarat norocoase, veti inchide cartea cu o serie de intrebari fara raspuns, care va vor trimite pe voi inseva intr-o calatorie interioara.
Mai jos aveti cele cateva intrebari pe care i le-am pus autorului cu ocazia conferintei de presa si a lansarii cartii.

In 2008 ai plecat intr-o calatorie de (re)descoperire a sinelui. De ce ai ales tocmai India?

Cred ca India m-a ales pe mine... In februarie 2007, dupa vreo 11 ani de publicitate, rataceam la propriu si la figurat pe strazile orasului, restul drumurilor mele fiind infundate. Am intrat la un moment dat intr-o librarie, unde am vazut o carte al carei titlu si autor m-au atras: "Cartea despre EGO" a lui Osho. Am deschis cartea si, din acel moment, nu am mai putut sa o las din mana; era o carte vie, care imi vorbea asa cum nu o mai facuse nimeni si nimic pana atunci. "Cartea despre EGO" a fost cartea despre mine. Ceva mai tarziu aveam sa aflu ca Osho nu e un autor japonez, cum crezusem initial, ci un controversat intelept indian. Ei bine, aceasta carte "despre mine" si autorul ei "japonez" m-au atras spre India, desi m-am opus din rasputeri. Fireste, nu e usor sa lasi totul balta, se te rupi asa, dintr-odata, si sa pleci intr-o tara inca supranumita "Tara Diavolului"... Si totusi am plecat. Cu genunchii tremurand de frica, e adevarat. Ajunsesem insa in ultimul hal de disperare ca sa mai raman.

Ce ai sperat sa gasesti acolo?

Am sperat sa-mi gasesc libertatea, caci ma simteam prizonier in mine insumi. Acolo am inteles destul de repede ca pana sa-mi gasesc libertatea, intai de toate trebuie sa ma vad pe mine, asa cum sunt, cu toate apucaturile mele. Si cand am inceput sa ma vad, m-am ingrozit de cata mizerie ascunsesem sub pres. Nu am avut incotro si in ciuda mirosurilor pestilentiale care imi intorceau stomacul si mintea pe dos, am inceput sa fac curat de-adevaratelea.
Ce ai gasit, de fapt?

M-am pus pe scris ca sa inteleg ce am gasit. Asa a iesit Namaste, romanul meu de aventuri spirituale in India. Nu mi-e foarte clar ce am gasit, dar in mod sigur am dat peste Namaste...

Toata lumea se asteapta sa spui ca ti-ai gasit echilibrul in India, dar tu sustii ca nu te-ai intors deloc mai echilibrat. Cum te-ai intors, atunci?

Nu m-am plictisit sa o tot repet: plecasem in India bou si ma intorsesem vaca. Nu una sfanta, ci una confuza, cu burta plina de lucruri nerumegate. Simteam cu groaza ca o sa plesnesc dintr-o clipa in alta, precum in filmul Alien, si ca din burta mea o sa tasneasca un monstru oribil. A iesit insa o carte, care nu stiu cat e de monstruoasa, dar care m-a ajutat sa ma apropii mai mult de mine, sa am inteleg, sa ma accept. Si mai urmeaza doua carti. Inca doi aliens.

Cartea ta a fost comparata, atat datorita tematicii, cat si stilului autobiografic, cu bestseller-ul
"Eat, Pray, Love" al lui Elizabeth Gilbert. Ce parere ai despre aceasta comparatie?

Imi pare rau, nu am citit cartea respectiva si nu am vazut nici filmul. Ce pot spune e ca Elizabeth Gilbert este o tipa nascuta si crescuta in America cea pragmatica, iar eu un tip nascut si crescut in Romania cea paranoica, din perioada comunista. Mai mult decat atat, ea a plecat deprimata, dar in buzunar cu un contract sa scrie o carte ("She financed her world travel for the book with a $200,000 publisher's advance", scrie pe Wikipedia), eu am plecat tot deprimat, cu banii obtinuti din vanzarea credinciosului meu Jeep Cherokee (model 2002) si fara nici macar un gand sa scriu vreodata vreo carte... Oameni care si-au luat lumea in cap si care si-au povestit pataniile dupa ce s-au intors de pe coclauri au tot fost si vor mai fi. Genul asta de indivizi nu incepe cu Elizabeth Gilbert si se sfarseste cu Sega. Ceea ce conteaza este punctul din care priveste fiecare si, bineinteles, cat e povestea de interesanta si de relevanta pentru cititori.
Retragerea intr-un ashram indian este, fie ca e bine inteleasa sau nu, un trend zilele astea. Ce ii recomanzi cuiva care vrea sa-ti urmeze exemplul si sa plece intr-un astfel de loc?

Nu stiu cat e de trendy sa pleci intr-un ashram. La Osho am fost singurul roman, aproape trei luni de zile. Abia spre sfarsitul sederii mele acolo am fost doi, eu si un medic stabilit in State.
Celui sau celei care vrea sa imi urmeze exemplul ii recomand sa lase acasa orice asteptare. Cine se asteapta la un spa, va avea parte de un roller-coaster. (rade)